25 de definiții pentru stinge

din care

Explicative DEX

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

stinge [At: C...

STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ◊ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte bețiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. ♦ Refl. Fig. A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A sărăci cu totul, a se ruina. 2. Tranz. și refl. A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. ♦ Refl. (Despre aștri; adesea fig.) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, șters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. și tranz. A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viață; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A dispărea fără a lăsa urmași. ♦ Fig. A dispărea fără urmă; a pieri. 5. Tranz. A șterge de pe fața pământului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. ◊ Expr. A stinge var = a turna apă peste piatra de var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. – Lat. stinguere.

STINGE, sting, ...

A STINGE sting $t...

@A SE STINGE mă sti...

stinge v. 1. a n...

astinge vtr #...

@sting, stins, a stí...

Ortografice DOOM

stinge (a ~) #vb....

stinge (a ~) #v...

stinge vb., ind. ...

sting, stinsei 1 aor., stins prt.

Etimologice

stinge (-g, ns), ...

Argou

stinge, $stinge #v...

@a minți de îngheață...

a-i stinge ($cuiva...

Sinonime

STINGE vb. 1. a...

STINGE vb. v. $ag...

STINGE vb. 1....

stinge vb. v....

Antonime

A (se) stinge ≠ a ...

A se stinge ≠ a ar...

A stinge ≠ a arde,...

Intrare: stinge
verb (VT622)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stinge
  • stingere
  • stins
  • stinsu‑
  • stingând
  • stingându‑
singular plural
  • stinge
  • stingeți
  • stingeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sting
(să)
  • sting
  • stingeam
  • stinsei
  • stinsesem
a II-a (tu)
  • stingi
(să)
  • stingi
  • stingeai
  • stinseși
  • stinseseși
a III-a (el, ea)
  • stinge
(să)
  • stingă
  • stingea
  • stinse
  • stinsese
plural I (noi)
  • stingem
(să)
  • stingem
  • stingeam
  • stinserăm
  • stinseserăm
  • stinsesem
a II-a (voi)
  • stingeți
(să)
  • stingeți
  • stingeați
  • stinserăți
  • stinseserăți
  • stinseseți
a III-a (ei, ele)
  • sting
(să)
  • stingă
  • stingeau
  • stinseră
  • stinseseră
astinge
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stinge, stingverb

  • 1. tranzitiv A face să nu mai ardă, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: aprinde
    • format_quote Cucoșul, cum vede și astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; și toarnă el toată apa cea din fîntînă pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptoriul. CREANGĂ, P. 65. DLRLC
    • format_quote metaforic Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. DLRLC
    • format_quote metaforic Ard, ard, ard, mă fac cenușă, căci amorul mă încinge. A! precum ai aprins focul, fă bine de mi-l și stinge. ALECSANDRI, T. I 416. DLRLC
    • format_quote metaforic Cînd ai ști cît foc este în astă ticăloasă inimă! E un vulcan pe care numai moartea îl va stinge. NEGRUZZI, S. I 51. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Focurile s-au stins tîrziu ca după o serbare de noapte. CAMIL PETRESCU, U. N. 272. DLRLC
      • format_quote Făcură legătură că acela care va lăsa să se stingă focul să fie omorît. ISPIRESCU, L. 199. DLRLC
      • format_quote Focul taberei s-a stins, Neagra umbră s-a întins. ALECSANDRI, P. A. 95. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv reflexiv figurat A (se) potoli; a (se) liniști, a (se) astâmpăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote D-na Predeleanu a trebuit să-i vie în ajutor cu un surîs de aur care să-i stingă emoția. REBREANU, R. I 56. DLRLC
      • format_quote Revino! Lăpușnene, să stingi a mea mustrare. ALECSANDRI, T. II 174. DLRLC
      • format_quote Oftează adînc și-și sting amarul în băutură. MIRONESCU, S. A. 52. DLRLC
      • format_quote cu pronunțare regională Și nu știu gîndirea-mi în ce să o stîng: Să rîd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plîng? EMINESCU, O. I 40. DLRLC
      • format_quote Necazul i se stinse ca prin farmec. REBREANU, I. 103. DLRLC
    • 1.3. reflexiv figurat A slăbi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mi se rupe inima din mine cînd văz pe buna mea stăpînă cum i se stinge viața din sine. ISPIRESCU, L. 128.
      • format_quote Leiba simți că i se sting puterile și se așeză la loc pe prag. CARAGIALE, O. I 290.
      • format_quote Și zău, domnule doctor, socoți că bietul cuconul Antohi n-are s-o ducă mult? – Nu, sermanul!... se stinge văzîndu-l cu ochii. ALECSANDRI, T. 1635.
    • 1.4. reflexiv figurat familiar A sărăci cu totul, a se ruina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am făcut aste două odăițe; dar m-am stins. La TDRG. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A face să nu mai lumineze, să nu mai radieze etc. sau a înceta să lumineze, să radieze. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cum s-a culcat ea fără să stingă lampa? AGÎRBICEANU, S. P. 37. DLRLC
    • format_quote poetic În cer apune soarele, Stingînd razele lui. ALECSANDRI, P. III 113. DLRLC
    • format_quote poetic De-aici pînă-n satul meu Ard două lumini de seu; ziua plouă, noaptea ninge, Și tot nu le poate stinge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 194. DLRLC
    • format_quote Iacă acum se stingea de tot lumina ce-i răsărise în cale fără veste. CARAGIALE, O. I 305. DLRLC
    • format_quote figurat Gîndurile i se stingeau încetul cu încetul, ca niște raze la asfințit, și ființa i se scufunda într-o odihnă profundă. VLAHUȚĂ, O. A. 102. DLRLC
    • 2.1. reflexiv adesea figurat (Despre aștri) A-și pierde lumina și strălucirea, a se întuneca. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: întuneca
      • format_quote O stea dacă lucește stingîndu-se pe loc: Sînt stele mai puține în cerul plin de foc? MACEDONSKI, O. I 48. DLRLC
      • format_quote O stea pe cer s-a stins. CARAGIALE, O. III 133. DLRLC
      • format_quote Cînd sorii se sting și cînd stelele pică, îmi vine a crede că toate-s nimică. EMINESCU, O. I 38. DLRLC
      • format_quote poetic Soarele negru în ocean se stingea Și peste China, Dinspre Mongolia, se ridica Stea roșie crescînd lumina. BOUREANU, S. P. 10. DLRLC
      • format_quote figurat Plăceri ale iubirii, plăceri încîntătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62. DLRLC
      • 2.1.1. rar (Despre culori) A deveni palid, șters. DEX '09
    • 2.2. tranzitiv figurat A întuneca ochii, vederea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Moartea venit-a să stingă bătrînului ochii. COȘBUC, AE. 195. DLRLC
      • format_quote A venit poruncă-n țeară Să meargă feciorii iară... Și rămîn măicuțele Blăstămîndu-și zilele, Stingîndu-și vederile, Vărsînd lăcrimuțele Pe toate ulițele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323. DLRLC
    • 2.3. reflexiv A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: voala
      • format_quote E seară... Plopii înșirați în zare se sting departe – Văpăi de umbră, facle funerare La căpătîiul zilei moarte. TOPÎRCEANU, B. 83. DLRLC
      • format_quote Priveliștea se stinge. În negrul zid s-arată, Venind ca-n somn lunatec, în pasuri line, ea. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
  • 3. reflexiv tranzitiv A slăbi în intensitate; a se auzi sau a face să se audă tot mai puțin sau deloc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toate glasurile se stinseră într-o clipire. REBREANU, I. 36. DLRLC
    • format_quote Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul de dumbravă. GOGA, P. 23. DLRLC
    • format_quote Bubuitul tunetelor, zguduind cuprinsul, se sparge în depărtări nevăzute, stingîndu-se în fundul pierdut al pustiului plin de întuneric. BART, S. M. 16. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Uneori învăluirea vîntului stîngea sunetele de bucium. SADOVEANU, O. VII 126. DLRLC
  • 4. reflexiv A înceta din viață. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: muri
    • format_quote Bolnav și în mizerie, Bălcescu s-a stins în Italia în 1852, departe de patria sa pe care o iubea cu înflăcărare. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. DLRLC
    • format_quote Își amintea în cîte chipuri văzuse oameni murind: bătrîni stingîndu-se de moarte bună pe patul de-acasă; oameni morți în spitale; unii loviți de moarte violentă. BART, S. M. 77. DLRLC
    • format_quote Craiul cu crăiasa apoi au trăit de aci încolo multe zile dalbe, dar s-or fi stins și ei acum, că e mult de-atuncea. RETEGANUL, P. I 50. DLRLC
    • format_quote S-a stins... lăsînd în adîncă mîhnire pe toată lumea. CARAGIALE, O. III 99. DLRLC
    • format_quote figurat E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și-n mine. Ș-au fost atît de viață pline, Și azi se sting așa ușor. MACEDONSKI, O. I 192. DLRLC
    • format_quote Multe vieți s-au stins, multe gospodării s-au pustiit din pricina înecului. DUNĂREANU, CH. 69. DLRLC
    • format_quote S-a stins sufletul cel mai generos. CARAGIALE, O. III 11. DLRLC
    • format_quote poetic S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv A curma (firul vieții cuiva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Doi feciori, în depărtări, Ți i-a stins războiul! Și rămas-ai în oftări, Și te bate pe cărări Răul în tot soiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. DLRLC
      • format_quote (În amenințări) Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvînt? Că te sting de pe pămînt! ALECSANDRI, P. II 24. DLRLC
      • format_quote Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina Și-ncet lîngă dînsul își șopteau așa: «... El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe și lege-au călcat?». ALECSANDRI, P. A. 50. DLRLC
      • format_quote Unde sînt atîte vieți?... Moartea rece le-a cuprins Într-o clipă ea le-a stins, Și pe cîmpul cel de moarte... S-a lăsat acum deodată O tăcere-nfricoșată. ALECSANDRI, P. II 18. DLRLC
    • 4.2. A dispărea fără a lăsa urmași. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului... luptîndu-se cu fiare uriașe, ale căror seminții s-au stins acum de mult de pe fața lumei? ODOBESCU, S. III 78. DLRLC
      • format_quote A încetat producerea cailor și s-au stins numeroasele erghelii (= herghelii) ce formau înainte unul din izvoarele de bogăție a romînilor. ALECSANDRI, P. P. 119. DLRLC
    • 4.3. figurat A dispărea fără urmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se opri, zîmbetul i se stinse pe buze. MIRONESCU, S. A. 35. DLRLC
      • format_quote Mulți voinici au cercat să pețească pe crăiasa zinelor, dar bine n-au umblat, căci zinele i-au fermecat, deoarece, de s-ar mărita cumva crăiasa lor, atunci împărăția lor trebuie să se stingă. RETEGANUL, P. 11 6. DLRLC
      • format_quote Încetul cu încetul s-a stins toată dragostea mamei ce-o avea mai nainte cătră fiica ei. RETEGANUL, P. IV 4. DLRLC
  • 5. tranzitiv A șterge de pe fața pământului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dacă vreun prăpăd de la niscaiva lighioane ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 207. DLRLC
    • format_quote Romînii, crezînd a-și asigura libertatea și a stinge aristocrația, se puneau de ucideau la aristocrați și pustiau acareturile lor. BĂLCESCU, O. II 261. DLRLC
    • format_quote Ciobanul... începu să-i spună turcului, plîngînd: Ăla, boierule, m-a bătut de m-a stins! GALACTION, O. I 288. DLRLC
    • format_quote Gîndacii d-tale merg bine? Ai mei mănîncă de sting pămîntul. DELAVRANCEA, H. T. 133. DLRLC
    • format_quote Fura de stingea cînd intra într-o băcănie. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • format_quote Mihai Viteazul încălecă pe bidiviul său, își luă oastea, trecu Dunărea și... bătu oastea potrivnică de o stinse. ISPIRESCU, M. V. 36. DLRLC
  • 6. tranzitiv A pune capăt unei obligații, unei acțiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Da la trebunal nu mergem?... Mai întîi să stingem datoriile, fraților. DUMITRIU, B. F. 111. DLRLC
    • format_quote reflexiv Cererea de divorț se stinge prin împăcarea soților. Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului. DLRLC
    • format_quote reflexiv În curînd afacerea cu popa se stinse. REBREANU, I. 75. DLRLC
  • 7. tranzitiv A turna apă (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lăsând în continuare preparatul la foc). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 7.1. chimie A amesteca două substanțe al căror contact produce o efervescență, cu dezvoltare de căldură, care încetează când soluția devine saturată. DEX '09 DEX '98
      • chat_bubble expresie A stinge var = a turna apă peste piatra-de-var arsă, pentru ca, în urma reacției chimice produse, să se obțină var pentru construcții. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.