ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ordine sf [...

ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlvă; important. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. conformitate cu o cerință, cu o normă, cu o disciplină, cu o regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială, respectul instituțiilor sociale stabilite. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și a respectării drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ORDINE, (rar) $or...

ORDINE s.f. 1. Dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, făcut după anumite reguli etc.; organizare, înșiruire. ◊ Ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. Rînduială, regulă, disciplină. 3. Orînduire, regim, organizare (socială, economică etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine].

ORDINE s. f. ...

ORDINE f. 1) St...

ordine f. 1. dis...

*órdine f. (fr. $o...

ordină sf #...

MOT D’ORDRE (#fr....

ORDIN¹ s. n. #...

ordine s. f.,...

ordine s. f., #...

ordine s. f., g.-...

ordine, gen. ord...

ORDINE s. f. (#...

ORDINE s. 1. or...

ORDINE s. 1. ...

Ordine ≠ debandadă...

@L’ordre règne à Va...