opțiuni
  • info

20 de definiții pentru singular

din care

Explicative DEX

SINGULAR, -Ă, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale: care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ◊ (Log.) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din lat. singularis, fr. singulier.

singular, ~ă [#...

SINGULAR, -Ă, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; în sintagmele) Număr singular (și substantivat, n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (1). 2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ◊ (Log.) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din lat. singularis, fr. singulier.

SINGULAR, -Ă, $si...

SINGULAR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnînd ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis].

SINGULAR, -Ă I. $...

SINGULAR1 $n. ma...

@SINGULAR2 ~ă (~i,...

singular a. 1. $...

*singulár, -ă adj....

singulariu, ~ie...

Ortografice DOOM

+singular2 #s....

singular1 #adj...

singular adj. #...

singular adj. m.,...

Jargon

SINGULAR, -Ă #adj...

SINGULAR s. n. ...

Sinonime

SINGULAR adj., s....

SINGULAR adj., ...

Antonime

Singular ≠ plural...

Intrare: singular
singular adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singular
  • singularul
  • singularu‑
  • singulară
  • singulara
plural
  • singulari
  • singularii
  • singulare
  • singularele
genitiv-dativ singular
  • singular
  • singularului
  • singulare
  • singularei
plural
  • singulari
  • singularilor
  • singulare
  • singularelor
vocativ singular — —
plural — —
singulariu adjectiv
adjectiv (A109)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singulariu
  • singulariul
  • singularie
  • singularia
plural
  • singularii
  • singulariii
  • singularii
  • singulariile
genitiv-dativ singular
  • singulariu
  • singulariului
  • singularii
  • singulariei
plural
  • singularii
  • singulariilor
  • singularii
  • singulariilor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

singular, singularăadjectiv

  • 1. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale: care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: aparte deosebit extraordinar neobișnuit unic
    • format_quote Octav era o fire singulară, dar pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. DLRLC
    • format_quote Era un exemplar, după părerea vînătorilor, cu totul singular. CAMIL PETRESCU, N. 95. DLRLC
  • chat_bubble gramatică (în) sintagmă (și) substantivat neutru Număr singular = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    antonime: plural
    • format_quote Din neputința de a generaliza, pluralul se exprima, în primele timpuri, cu alt cuvînt decît singularul. GRAUR, F. L. 169. DLRLC
    • format_quote Sîntem contra lui «ŭ», pe care îl socotim numai o împlutură de prisos, și nu l-am întrebuința decît ca să deosebim pluralul din singular. NEGRUZZI, S. I 348. DLRLC
    • format_quote Legătura părților unei fraze, singularul și pluralul sînt astăzi științi a copiilor și nu se cere nici barbă, nici ani pentru a lor învățătură. RUSSO, S. 77. DLRLC
  • chat_bubble gramatică (în) sintagmă Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.