RĂSUCIRE, răsuciri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) răsuci și rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafața lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului și a pătlăgelelor roșii, manifestată prin îngălbenirea și răsucirea frunzelor și oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci.