18 definiții pentru rechizitoriu

din care

Explicative DEX

RECHIZITORIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, motivele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitor s. n.] – Din fr. réquisitoire.

rechizitoriu $#...

RECHIZITORIU, rechizitorii, s. n. 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, punctele pe care se sprijină acuzarea. ♦ Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. 2. Fig. Acuzare gravă și violentă. [Var.: rechizitor s. n.] – Din fr. réquisitoire.

RECHIZITORIU, $re...

RECHIZITORIU s.n. 1. Act prin care un procuror își sprijină acuzarea și cere condamnarea unui acuzat. ♦ Expunere a procurorului în care acesta arată punctele de acuzare. 2. (Fig.) Acuzare violentă, bazată pe o amplă documentare. [Pron. -riu, pl. -ii, var. rechizitor s.n. / cf. fr. réquisitoire].

RECHIZITORIU $#s....

RECHIZITORIU ~i $...

rechizitoriu n. @1...

*rechizitóriŭ n. (...

RECHIZITOR s. n. v. rechizitoriu.

RECHIZITOR s. n. v. rechizitoriu.

rechizitor $#sn...

rechizitorium $...

RECHIZITOR s.n. v. rechizitoriu.

Ortografice DOOM

rechizitoriu [$ri...

rechizitoriu [$ri...

rechizitoriu s. n...

rechizitoriu, -torii.

rechizitor (= rec...

Jargon

RECHIZITORIU (< fr...

Intrare: rechizitoriu
rechizitoriu substantiv neutru
  • pronunție: rechizitorĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rechizitoriu
  • rechizitoriul
  • rechizitoriu‑
plural
  • rechizitorii
  • rechizitoriile
genitiv-dativ singular
  • rechizitoriu
  • rechizitoriului
plural
  • rechizitorii
  • rechizitoriilor
vocativ singular
plural
rechizitorium
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
rechizitor substantiv neutru
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rechizitor
  • rechizitorul
  • rechizitoru‑
plural
  • rechizitorii
  • rechizitoriile
genitiv-dativ singular
  • rechizitor
  • rechizitorului
plural
  • rechizitorii
  • rechizitoriilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rechizitoriu, rechizitoriisubstantiv neutru

  • 1. Cuvântare a procurorului în care acesta expune, în fața instanțelor de judecată, motivele pe care se sprijină acuzarea. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Act prin care procurorul deschide acțiunea penală împotriva infractorului și dispune trimiterea lui în judecată. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. figurat Acuzare gravă și violentă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Rechizitoriul violent al lui Nicolaie Bălcescu împotriva castei dominante și poziția sa intransigentă au făcut ca izgonirea lui din țară să fie prelungită. SADOVEANU, E. 52. DLRLC
    • format_quote Trece la un rechizitoriu al claselor conducătoare. C. PETRESCU, Î. II 86. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.