opțiuni
  • info

14 definiții pentru imperativ (adj.)

din care

Explicative DEX

IMPERATIV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

IMPERATIV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S. n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.

imperativ, ~ă [...

IMPERATIV2, -Ă, ...

IMPERATIV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif].[1]

  1. S.f.: imperativă (= propoziție imperativă) — LauraGellner

IMPERATIV, -Ă I. ...

@IMPERATIV1 ~ă (~i...

imperativ a. care ...

*imperatív, -ă adj...

Ortografice DOOM

imperativ1 #ad...

imperativ1 #adj....

imperativ adj. m....

Jargon

IMPERATIV, -Ă #ad...

Sinonime

IMPERATIV adj., s...

IMPERATIV adj.,...

Intrare: imperativ (adj.)
imperativ1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imperativ
  • imperativul
  • imperativu‑
  • imperativă
  • imperativa
plural
  • imperativi
  • imperativii
  • imperative
  • imperativele
genitiv-dativ singular
  • imperativ
  • imperativului
  • imperative
  • imperativei
plural
  • imperativi
  • imperativilor
  • imperative
  • imperativelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

imperativ, imperativăadjectiv

  • 1. Care ordonă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: poruncitor
    • format_quote Ton imperativ. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat neutru Mod imperativ = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. DEX '09 DN
  • 2. Care se impune ca o necesitate absolută. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.