22 de definiții pentru absolut (adj.)

din care

Explicative DEX

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.

absolut [At:...

*ABSOLUT I. $#adj...

ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

ABSOLUT2, -Ă, $a...

ABSOLUT2, -Ă, $a...

ABSOLUT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvîrșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvîrșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu]. erată

absolut, -ă I. ...

absolut, -ă, $abso...

@ABSOLUT2 ~tă (~ți...

*absolút, -ă adj. ...

Ortografice DOOM

absolut1 #adj....

absolut1 adj. ...

absolut adj. m., ...

Jargon

ABSOLUT, -Ă @1. Ti...

ABSOLUT, -Ă #adj....

@RECORD MONDIAL ABSO...

@absolută, muzică ~,...

Sinonime

ABSOLUT adj., adv...

ABSOLUT adj., #...

Antonime

Absolut ≠ relativ...

Intrare: absolut (adj.)
absolut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • absolut
  • absolutul
  • absolutu‑
  • absolu
  • absoluta
plural
  • absoluți
  • absoluții
  • absolute
  • absolutele
genitiv-dativ singular
  • absolut
  • absolutului
  • absolute
  • absolutei
plural
  • absoluți
  • absoluților
  • absolute
  • absolutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

absolut, absoluadjectiv

  • 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN NODEX
    • format_quote Putere absolută. Auz absolut. DLRLC NODEX
    • format_quote Calmul dumitale, superbul, absolutul dumitale calm! SEBASTIAN, T. 60. DLRLC
    • 1.1. Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Plusvaloare absolută. DLRLC
    • 1.3. Care este covârșitor. NODEX
    • 1.4. Zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). DLRLC DN
    • 1.5. gramatică Genitiv absolut = propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul genitiv. MDA2
    • 1.6. gramatică Ablativ absolut = propoziție în care verbul este înlocuit printr-un participiu sau adjectiv atributiv în cazul ablativ. MDA2 DLRLC
    • 1.7. (În filozofia idealistă) Spirit absolut (sau idee absolută sau eu absolut) = presupus factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. DLRLC DN
      • format_quote Materialismul dialectic neagă noțiunea de spirit absolut și recunoaște ca realitate obiectivă unică și necondiționată materia, care este în veșnică mișcare și dezvoltare. DLRLC
  • 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. DEX '98 DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Orientarea economiei [țărilor capitaliste] spre război are ca urmare intensificarea exploatării oamenilor muncii din țările capitaliste, creșterea șomajului, mărirea poverii impozitelor, sărăcirea absolută și relativă a maselor muncitoare, ceea ce duce inevitabil la ascuțirea contradicțiilor și a luptei de clasă, la coacerea unei adînci crize economice și politice. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 587. DLRLC
    • format_quote O dată cu creșterea rapidă a economiei socialiste și descreșterea relativă a economiei capitaliste are loc o creștere absolută a elementelor capitaliste, precum și o creștere a rezistenței acestora. LUPTA DE CLASĂ, 1953. nr. 34, 76. DLRLC
    • 2.1. Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.2. fizică Mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix. DN
  • 3. matematică (Despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. DEX '09 MDA2 DN
    • 3.1. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. DEX '09 DN
  • 4. rar (Despre corpuri, substanțe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități. MDA2 NODEX
    sinonime: curat pur
    • format_quote Alcool absolut. NODEX
  • 5. fizică Ceea ce există prin sine, în afară de orice condiții ale fenomenelor. MDA2
  • chat_bubble lingvistică (în) sintagmă Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. DEX '98 DEX '09 DN
  • chat_bubble regional (în) sintagmă Teolog absolut = absolvent de teologie. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.