OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.