Cuvântul zilei, 17 ianuarie 2026
SOROC, soroace, s. n. (Înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 17 ianuarie în alți ani:
2025: caraghioslâc
Pe 17 ianuarie 1880 s-a născut Mack Sennett, actor și regizor de film de origine canadiană, naturalizat american. A fost unul dintre cei mai importanți regizori ai cinematografiei mute americane, supranumit „regele comediei”. El i-a descoperit și i-a promovat pe Charlie Chaplin, Roscoe „Fatty” Arbuckle și Harry Langdon.2024: inadecvare
În 1904 este interpretată în premieră piesa de teatru Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov, povestea unor aristocrați care nu-și pot găsi locul într-o nouă societate bazată pe comerț și capitalism.2023: lulea
În 1929, prima apariție a lui Popeye Marinarul în benzile desenate The Thimble Theatre.2022: idiotism
În 1933 s-a născut, la Cairo, Iolanda Gigliotti, cunoscută sub numele de Dalida. Star mondial, Dalida a vândut peste 125 de milioane de discuri. Succesele ei au fost încununate cu zeci de trofee, dintre care unele au fost inventate chiar pentru ea, precum „Discul de diamant” din 1981. A înregistrat aproape 1.000 de cântece în franceză, italiană, spaniolă, germană, japoneză, ebraică, egipteană, engleză, flamandă și libaneză.2021: tardiv
În 1912 Robert Falcon Scott, căpitan în armata britanică, atinge Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen. Marșul de întoarcere prin Antarctica către tabăra de bază se termină fatal pentru expediție.