Cuvântul zilei, 3 august 2023

dexonline nu oferă cuvântul zilei direct prin e-mail. Există însă multe site-uri care fac acest lucru pentru orice RSS. Vă recomandăm Blogtrottr.
temerar
imagine © Andrea Homorodean

TEMERAR, -Ă, temerari, -e, adj. Îndrăzneț (peste măsură), cutezător. – Din fr. téméraire, lat. temerarius.

Arhiva cuvintelor zilei

Cuvântul zilei de 3 august în alți ani:

iconița cuvântului zilei

2026: eugenism

În 1941, Monseniorul von Galen, episcop de Munster, a denunțat de la amvon uciderea organizată de către naziști a persoanelor cu handicap în numele eugeniei (numele de cod al operațiunii „Aktion T4”). A fost pentru prima dată când o personalitate publică germană a atacat public politicile lui Hitler, cu atât mai remarcabil cu cât a avut loc la doar câteva săptămâni după ce Germania intrase în război împotriva URSS.
iconița cuvântului zilei

2025: pichet

În 1914, Germania, care se afla deja de două zile în război cu Rusia, a declarat război Franței și Serbiei. Chiar a doua zi, a invadat Belgia în cadrul planului Schlieffe. Ziua următoare, Marea Britanie, la rândul său, a declarat război Germaniei pe motiv că aceasta din urmă a încălcat neutralitatea Belgiei. Acesta a fost începutul Marelui Război.
iconița cuvântului zilei

2024: phoenix

A murit Nicu Covaci, liderul formației Phoenix. „Fie să renască numai cel ce har / are de-a renaște, curățit prin jar, / din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum, / astăzi ca și mâine, pururi și acum.”
iconița cuvântului zilei

2022: regată

În 1852 a avut loc prima regată de canotaj universitar între Harvard și Yale. Harvard a câștigat la două lungimi.
iconița cuvântului zilei

2021: libret

În 1778 se deschide Scala din Milano, unul din cele mai faimoase teatre de operă din lume.